Poezie pentru suflet: ”Mama”

Mîinile mamei sînt singure, lungi, prăfuite,

ca două poteci.

Pe spinarea albă a palemlor moi, obosite,

se-ntinde ușor, ruginite,

desfrunzirea, tristețea pistruilor.

Mama e-n aer, pretutindeni, ca o toamnă străvezie

prin care treci,

cu pași grei,

cu privirile goale.

Abia deslușite răscruci, între căi fumurii, ireale,

sînt toate încheieturile ei,

umerii triști, coborîșul lin al genunchilor.

(Mama – Maria Bănuș)