Semnificația zilei de 1 Martie
1 Martie Baba Dochia, Baba Marta (cap de primăvară); Mărțișorul; Intrarea în zilele Babei
Calendaristic, astronomic și tradițional lună de început de primăvară, reprezintă momentul propice când se pot realiza previziuni ale anului agricol care vine, cu deosebire asupra lunilor semnificative în calendarul muncilor câmpului sau ale realizării diferitelor cereale. Funcția oraculară se extindea adesea și asupra oamenilor, care, prin alegerea uneia din cele nouă -douăsprezece zile ale Babelor, puteau să-și afle caracterul (al lor sau al ursitelor).
Se supunea și ea interdicțiilor în muncă, pentru ca ”frigul de primăvară să nu facă pagubă în câmpuri”. ” În această zi nu se lucrează, pentru ca să domolească mânia babei Dochiei și frigul de primăvară să nu facă pagubă în câmpuri”
Zilele Babelor sunt, de regulă nouă. Douăsprezece zile reprezenta un echivalent al celor douăsprezece luni ale anului, fapt ce conferea funcției oraculare o mai mare greutate. Cifra 12 își confirmă valoarea magică prin cele două cupluri de șase zile (șase friguroase, șase călduroase), care marchează o ieșire gradată, rituală, din iarnă, și instituirea treptată a primăverii.
Semnificativ este că perioada de discuție nu era obligatoriu declanșată de ziua de 1 martie, ci oscila în jurul ei: dacă zilele cădeau înainte de 1 martie, primăvara era bună; dacă pica în ziua ei, oamenii întârziau cu aratul. Faptul că vorbim de un început de an, acum, agricol, în vechime, chiar calendaristic, și că ne confruntăm cu o perioadă încărcată de sacralitate negativă, în care se dezlănțuie energii nefaste (de care în mare parte, e răspunzător soarele periculos al primăverii – să nu uităm că de la Dragobete fetele începeau să se spele pe față cu apă provenită din zăpada topită, pentru a-și feri obrazul de razele dăunătoare ale soarelui de primăvară) ne face să înțelegem și obiceiul purtatului mărțișorului – care avea în vedere persoanele sensibile (copiii, tinerele fete) – pentru a contracara funcția distructivă a soarelui alb (materializat de bănuțul de argint), orbitor și rece (să nu uităm că mărțișorul se punea în dimineața zilei de 1 martie, până a nu răsări soarele, ”Este datină ca părinții să lege la 1 martie copiilor săi câte o monedă de argint ori de aur la gât sau al mână.
Moneda acesta, care e de regulă atârnată de o cordea roșie sau de un găitan compus din două fire răsucite de mătase albă și roșie, sau dintr-un fir de arnici roșu și unul din bumbac alb, se numește mărțișor, mărțiguș, marț. Scopul legării sau punerii mărțișorului la gâtul sau la mâinile copiilor este de a avea noroc în decursul anului, să fie sănătoși și curați ca argintul cu venirea primăverii și peste vară să nu-i apuce și scuture frigurile.
Punerea sau legarea mărțișorului se întâmplă de regulă la 1 martie dis-de-dimineață, până nu răsare soarele. Unii copii poartă mărțișorul douăsprezece zile la gât, iar după aceea îl leagă de ramura unui pom tânăr. Și dacă în acel an pomului îi merge bine, se crede că și copilului îi va merge bine în viață. Alții îl țin până ce văd primul pom înflorit, și atunci îl lasă pe rămurelele acelui pom, anume ca să fie sănătoși și frumoși ca florile pomului respectiv.
Alții îl poartă până când sosesc berzele, iar atunci îl aruncă după ele, zicând: Na-ți negrețele/Și dă-mi albețele”). Amuleta era constituită de cele două fire împletite, înnodate, alb și roșu (sau alb și negru), ce semnificau lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii.
Faptul că mărțișorul era aruncat sau purtat până la venirea berzelor, care trebuia să ia ”negrețele” (oxidarea produsă de soare) și să aducă ”albeața” sănătoasă a obrazului vine să confirme această valență. În lipsa aruncării, schimbul se putea realiza prin agățarea mărțișorului într-un pom înflorit sau pe un trandafir, pentru a acționa principiile magiei simpatetice. Interesante sunt și explicațiile prezenței personajului Dochia, care, în tradițiile populare, dezvoltă motive variate, conturând o personalitate complexă.
De cele mai multe ori reprezentantă a Anului Vechi, care este învinsă și , mai apoi, înlocuită, în urma unei competiții dificile, echivalentă unui sever ritual de inițiere, de mult mai tânăra, plină de vitalitate, noră sau fată vitregă, (Baba) Dochia poate fi considerată o divinitate supremă arhaică, stăpânitoare a elementelor naturii (nu e întâmplătoare prezența, în aceleași mituri, a personajelor ce întrupează cele douăsprezece luni ale anului sau a lui Dumnezeu, aflate oarecum într-o competiție inegală cu bătrâna ursuză), lucru subliniat de numeroase credințe, care instituie interdicții severe în ziua ei, spre a evita tulburările meteorologice.
De partea cealaltă, numeroase credințe o prezintă ca o victimă, adeseori inocentă, o bătrână (creștină) cuviincioasă, un adevărat spirit protector, pastoral sau agricol, a cărui pierdere este resimțită cu durere de către oameni. În sprijinul afirmației de mai sus, și anume că Dochia este o entitate demonică, pot fi aduse ca exemplu tradițiile în care ea este asimilată Mumei-Pădurii, speriată și veșnic înghețată, care hălăduiește nevăzută prin munți.
