Cărți cu referire la Onești: ”Doi ani de muncă”
Din publicațiile Caselor Naționale face parte și volumul ”Doi ani de muncă”, apărut în anul 1920, în București prin editura ”Centrala Caselor Naționale: Pentru învățături și îndemnuri bune”. Cartea este structurată în opt capitole cu 41 de ilustrații ale Caselor Naționale, imagini de la Marile serbări culturale, ale delegaților care au ținut cuvântări și alte vederi generale.
Acest volum cuprinde un rezumat al activității desfășurată de Instituția Caselor Naționale de la înființarea ei și până la momentul apariției volumului de față. Instituția, și-a propus să suțină progresul societății prin intermediul activităților culturale și prin acesta să acopere și nevoile sufletești ale comunităților din acele timpuri. ”Astfel, din unirea aceasta desăvârșită, din comunitatea de gândire și simțire, a unor oameni iubitori de neam, convinși de noblețea și bogăția sufletului poporului nostru, au luat naștere Casele Naționale”
Societatea românească de după Marele Război avea nevoie să fie unită, oamenii de la sate aveau nevoie de activități comunitare, de cunoștințe noi și cineva trebuia să întreprindă acest lucru. Instituția Casei Naționale avea ca misiune: ”Prin învățături și îndemnuri bune să lucreze la desvoltarea minții, a sufletului și a puterii poporului; iar prin premii și ajutoare materiale să ajute la desvoltarea economică și morală a poporului, și să încurajeze mișcările cari urmăresc același scop. Casele Naționale de la sate nu fac nici un fel de comerț”.
Casele Naționale se construiesc pe proprietățile cumpărate de Centrală, sau donate Centralei și au: o sală de sfaturi și teatru, o sală pentru bibliotecă și citit, o sală de expoziții, o sală de tir distractiv, o baie, un pavilion de horă, popice, aparate de gimnastică și diferite jocuri întăritoare pentru adulți și copii. Așadar, oamenii bătrâni și tineri, flăcăii și fetele, precum și copiii, găsesc aici un local și toate mijloacele pentru a petrece orele libere ”cu folos și în bune condițiuni pentru desvoltarea minții, a sufletului și a puterii lor”. Casa Națională se baza pe ”omul de nădejde”, fie că era sătean ori orășean care să respecte și să aplice fundamente creștine: iubirea aproapelui, binele și păstrarea curățeniei sufletești și trupești.
Prima Casă Națională a fost inaugurată pe 25 decembrie 1917, la Onești.
”În iarna anului 1917-1918, în lunile Decembrie și Ianuarie, când eram încă în războiu,…s-a strâns la Onești un grup de luptători de pe front-activi și rezervă- și au luat hotărârea înființării Caselor Naționale. Acel grup era alcătuit din luptători de pe întregul front, profesori, institutori, preoți, medici, agricultori, muncitori, comercianți, industriași și cadre active din armată. Acest grup de oameni, doritori de bine, în urma consfătuirilor avute, a delegat pe d. col. Ion. Manolescu, căruia i-a dat drepturi nelimitate, pentru a începe lucrările de construcție, și de strângere de fonduri, prin apeluri dela prieten la prieten…. Și, fără a pierde timp, este construit întâiul teatru sătesc, la Onești, care este inaugurat în ziua de Crăciun 1917”.În următoarele trei luni, prin stăruința inițiatorului, col. Ion Manolescu, au mai apărut alte 18 Case Naționale în Ardeal, Muntenia, Basarabia, Bucovina și Moldova, iar pe 28 iunie Tribunalul Bacău a recunoscut juridic Centrala Caselor Naționale, care în 1919 a devenit ”persoană morală și juridică prin Înalt Decret Regal”.
Din iarna anului 1917 până la 18 mai 1919 s-au mai construit și Casele Naționale de la: Cașin ( inaugurată la 25 martie 1918 în prezența M. S. Regelui Ferdinand I, M. S. Regina Maria și a Princepelui Carol), Târgu Trotuș, Borzești, Parincea, Muntenii de Jos și Pașcani, unde viața culturală ”își iea zborul din ce în ce mai pronunțat”.
Primul capitol cuprinde: Istoricul caselor Naționale, urmat de capitolul doi în care sunt relatări de la Șezătorile Caselor Naționale. Șezătorile din țară ca și cele de la București, se țineau miercuri seara, în fiecare lună. În capitolul trei sunt prezentate Marile serbări culturale de la Pașcani, 12 și 13 iulie 1919 cu relatări ale Cuvântărilor ținute de participanți.
Capitolul patru, numit Expozițiile, cuprinde prezentări ale expozițiilor organizate în țară cu diverse tematici culturale. Una din expozițiile importante la care a participat Centrala Caselor Naționale, a fost cea de la Școala Clemența din București care a fost vizitată la inaugurare de Familia Regală ( foto, p. 167). Expoziția generală, care a fost deschisă la începutul lui Iulie 1919 și închisă la 15 Septembrie 1919, a găzduit într-un salon producțiile Caselor Naționale de olărie, de lemnărie de la atelierele din Bacău, publicații, tablouri colorate, colecția revistei ”Răsăritul”, fotografii, desene și proiecte de construcție ale Caselor Naționale din țară.
În capitolul cinci sunt enumerate titluri de Diferite publicații. Poeziile populare de războiu. Diverse lucrări, pe parcursul a câtorva pagini. Recunoașterea ca persoană morală a instituției. Statutul și Instrucțiuni provizorii, sunt prezentate în capitolul al șaselea. Capitolul șapte cuprinde prezentarea Revistei ”Răsăritul”, iar ultimul capitol vine în completare cu Anexe ce conțin: Procese verbale, Actul constitutiv, 28 Iunie, Bacău, de constituirea instituției Caselor Naționale ( p. 232), Comitetul propus, Membrii Fondatori ai Centralei Caselor Naționale ( sunt enumerați în ordine alfabetică și cu adresele lor, un număr de 175 de membri fondatori din toată țara și din Basarabia, p. 245-250).
Unul din membrii fondatori a fost Radu R. Rosetti, Col., atașat militar la Londra la acel moment (n. 20 martie, 1877, satul Căiuți, jud. Bacău – d. 2 iunie 1949, București), fiul scriitorului Radu Rosetti. Tot în acest capitol sunt enumerați și Membrii activi, în număr de 601 membri din țară și din Basarabia, printre care și Ionescu Al. D., Magistrat, com. Onești, jud. Bacău.
În final sunt prezentate listele cu sumele de Donațiuni făcute de persoane fizice, brigăzi armate, regimente și diverse instituții: ”Primele donațiuni-două treimi- au fost făcute în timpul războiului nostru, dela luptătorii-de rezervă și activi- pe front. Numărul total până la 31 Decembrie 1919, este de 203 donațiuni; iar suma încasată este de lei 336.265, 10%.”Una dintre cele mai importante activități ale acestor Case Naționale a fost aceea că în cadrul lor se organizau ateliere meșteșugărești, școli de meserii unde orfanii de război primeau îngrijire, educație, adăpost și mâncare, subvenționatedin ”Fondul Orfanilor”. În plus, după 3-4 ani aceștia erau ajutați cu un mic capital să-și deschidă ateliere ”în locurile natale sau în alte sate pentru a sprijini prosperitatea economică a localităților”.
În 1928, la un deceniu de la înființare, existau 61 de Case Naționale în țară, se organizaseră 3000 de manifestări culturale, la care participaseră toate marile personalități ale țării.
Istoria acestei Instituții Naționale se încheie în momentul în care regimul comunist preia puterea și interzice activitatea, naționalizând clădirile.
