Like pentru gramatică: noștri sau noștrii?
Regulile de scriere corectă sunt numeroase și de multe ori se întâmplă să ne încurcăm. Când scriem cu un singur i, cu doi sau cu trei? În exemplu din titlul articolului, varianta corectă este cu un singur i, la fel ca următoarele cuvinte: voștri, așteptați, iubiți, opriți, supărați, ascultați, văzuți, vizați.
Știi când și de ce orașul Onești s-a numit Gheorghe-Gheorghiu-Dej?
Timpul, prin oamenii și faptele lui, își lasă amprente, unele mai importante decât altele, asupra locurilor. O amprentă sonoră, în istoria noastră locală, a lăsat-o anul 1965. Ce se întâmpla atunci? În anul 1965, în urma decesului lui Gheorghe-Gheorghiu-Dej, se decide, printr-o Hotărâre a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, a Consiliului de Stat și a Consiliului de Miniștri ale Republicii Populare Române, ca orașul Onești să primească numele de Gheorghe-Gheorghiu-Dej.
Cărți despre Onești: Oraşul medieval Trotuş în secolele XIV-XVII. Geneză şi evoluţie
Din generaţia de arheologi medievişti face parte şi Alexandru Artimon, autorul lucrării, care a slujit cu credinţă, cu pasiune şi tenacitate deosebită muzeografia şi arheologia medievală din Moldova, vreme de aproape jumătate de secol. Consacrarea ca muzeograf şi cercetător al genezei oraşelor medievale româneşti a avut loc la Bacău, de unde şi-a îndreptat atenţia spre cercetarea genezei şi evoluţiei oraşelor medievale Bacău, Adjud şi Târgu Trotuş.
Echipă de copii de gimnaziu, pasionați de tehnologie, din Onești, locul întâi la CODE KIDS FEST 2020
Echipa micilor programatori de la biblioteca ”Radu Rosetti” Onești a ocupat locul întâi la Târgul Național de Știință și Tehnologie. Despre succesul lor a apărut un articol și pe site-ul: www.unupetrotus.ro.
Vânătoarea de comori: Programul Zilelor Culturii Călinesciene ediția a III-a (1971)
Zilele Culturii Călinesciene este una dintre cele mai longevive manifestări culturale din Onești. An de an au vizitat orașul nostru,
Expresii explicate: ”a-și da aere”
Știm cu toții cât de expresivă este limba română, dar ți s-a întâmplat să auzi sau să citești pe undeva expresii pe care nu le-ai înțeles? De pildă, „a-și da aere”.
Echipa Kids4Coding a Bibliotecii din Onești pe locul 1 la CODE KIDS FEST 2020
Echipa Kids4Coding de la Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” Onești s-a clasat pe locul I la Târgul Național de Știință și Tehnologie pentru Copiii. Despre victoria lor s-a scris și în ziarul ”Deșteptarea”:
„colectiv”, cel mai bun documentar la Premiile Academiei Europene de FilmFilmul
Trusa sacră (magică) de la Căbești (Cociuba-Dămăcușa)
[cmsmasters_row][cmsmasters_column data_width="1/1"][cmsmasters_text] În colecțiile Muzeului Municipal de Istorie din Onești există un lot de piese cu caracter cultic (o trusă magică), rămase până în prezent inedite, provenite ca urmare a săpăturii de salvare întreprinse de către Muzeul de Istorie din Oneşti, în anul 1963, în aşezarea getică de la Căbeşti, punctul Cociuba – Dămăcuşa (amplasat în nordul satului Căbești), atribuită pe baza pieselor de inventar, în special a ceramicii, secolelor IV – III a.Chr. Aceste piese, prin elementele lor fundamentale, reflectă credințe și practici magice ale comunitarilor așezării getice de la Căbești (com. Podu Turcului, jud. Bacău).
Poezie pentru suflet: ”Numai una”
Cel mai creativ mod de a începe săptămâna este cu o poezie care să ne deschidă mintea și sufletul. E ca o gură de aer proaspăt pe care o tragem în piept ca să avem energie și curaj pentru toate care vor veni în această săptămână.