Image Alt

Vikingii” a doua parte din sezonul final, pe HISTORY, din 30 decembrie

Vikingii” a doua parte din sezonul final, pe HISTORY, din 30 decembrie

Saga „Vikingii”, creată și produsă Michael Hirst – laureat și nominalizat la premiile Emmy și Golden Globe, este una dintre cele mai de succes producții, apreciate atât de critica internațională, cât și de publicul din întreaga lume. Distribuția din sezonul al șaselea include actori cunoscuți precum Katheryn Winnick (Lagertha), Alexander Ludwig (Bjorn), Alex Høgh Andersen (Ivar Fără-de-Oase), Georgia Hirst (Torvi), Jordan Patrick Smith (Ubbe) și Marco Ilsø (Hvitserk).

Seria „Vikingii”  este o saga de familie, care prezintă poveștile remarcabile și aventurile epice ale războinicilor și exploratorilor scandinavi din Evul Mediu întunecat. Prima parte a celui de-al șaselea și ultimul sezon, difuzată la începutul anului, s-a încheiat cu o bătălie între rușii kieveni și vikingi, în care îi vedem din nou pe fiii lui Ragnar Lothbrok întorși unul împotriva celuilalt.

Astfel, Bjorn Braț-de-Fier (Alexander Ludwig) a luptat alături de regele Harald (Peter Franzen) împotriva propriului frate, Ivar Fără-de-Oase (Alex Høgh Andersen), care la rândul său s-a aliat cu forțele ruse în încercarea de a obține controlul asupra Norvegiei. Bătălia s-a încheiat dramatic: Bjorn a fost lăsat să moară pe câmpul de luptă, trădat de Ivar, punând astfel în joc viitorul casei ancestrale, Kattegat.

În ultimele 10 episoade ale serialului „Vikingii”, conflictul dintre rușii kieveni și vikingi crește în intensitate, prevestind un deznodământ cu efecte neașteptate. În timp ce se află în Islanda, Ubbe (Jordan Patrick Smith) hotărăște să îi îndeplinească visul tatălui său, Ragnar și să navigheze cât mai spre vest, alături de un grup de coloniști, în căutarea Țării de Aur. În celălalt plan, în Anglia, vikingii au stabilit așezări și au ajuns să stăpânească cea mai mare parte a teritoriului, cu excepția ținutului Wessex. Regele Alfred de Wessex este singurul conducător saxon care a contestat suveranitatea vikingă, astfel că Ivar Fără-de-Oase trebuie să îl înfrunte pe acesta.

Ultimele 10 episoade din sezonul final al serialului „Vikingii” vor fi difuzate, în premieră, la HISTORY, din 30 decembrie până pe 3 ianuarie, în fiecare seară, de la ora 22:05.

 

Program cu publicul Sediul central: Secțiile de împrumut și salile de lectură: Luni-Vineri – 9-17 Secția de Internet: Luni-Vineri: 8-16 Ludoteca: Luni-Vineri: 10-17 Sâmbăta și Duminica: Închis Filiala „Cosânzeana”: Luni-Vineri: 8-16 Sâmbăta și Duminica: Închis

Sediul central: B-dul Oituz 13A - Onești
Filiala Cosânzeana: B-dul Republicii 43 - Onești
(Parterul Școlii Gimnaziale George Călinescu, Corp B)

Telefoane:
Secretariat 0234 312202
Director 0234 324099
Filiala Cosânzeana 0234 317327

Persoane de contact
Ionuț Tenie - Director
Doina Bruma - Șef serviciu Relatii cu publicul, catalogare documente