
Cărți despre Onești: Oraşul medieval Trotuş în secolele XIV-XVII. Geneză şi evoluţie
Din generaţia de arheologi medievişti face parte şi Alexandru Artimon, autorul lucrării, care a slujit cu credinţă, cu pasiune şi tenacitate deosebită muzeografia şi arheologia medievală din Moldova, vreme de aproape jumătate de secol. Consacrarea ca muzeograf şi cercetător al genezei oraşelor medievale româneşti a avut loc la Bacău, de unde şi-a îndreptat atenţia spre cercetarea genezei şi evoluţiei oraşelor medievale Bacău, Adjud şi Târgu Trotuş.
În cadrul muzeului băcăuan a fost muzeograf principal, şef de secţie, iar între anii 1992-1999, director adjunct. După pensionare îşi desfăşoară profesia ca expert arheolog la Direcţia Judeţeană Bacău pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional.
A efectuat cercetări, prin sondaje şi săpături metodice de amploare cum au fost cele de la Volovăţ, Bacău-Curtea Domnească, Ştefan cel Mare-Bacău şi Târgu Trotuş, în peste 20 de situri arheologice, printre care şi localitatea Oneşti şi a valorificat ştiinţific câteva tezaure monetare. Lucrarea privind originile şi evoluţia oraşului medieval Trotuş, reprezintă rezultatul unor cercetări de aproape trei decenii, este publicată în Bacău, la Editura Corgal Press în anul 2003 şi este prezentată în şapte capitole cu ilustraţii.
Bogăţia datelor arheologice obţinute în urma săpăturilor arheologice timp de 25 de ani, precum şi a informaţiilor documentare, l-au determinat pe autor să elaboreze această monografie istorico-arheologică.
În Introducere sunt prezentate opinii în problemele genezei, evoluţiei şi funcţiilor oraşului medieval românesc, şi informaţii arheologice asupra lucrărilor dedicate vechilor târguri şi oraşe din Moldova.
În următoarele două capitole, Cadrul natural al aşezării şi Dovezi ale locuirii în zonă până la apariţia centrului urban, sunt tratate condiţiile care au favorizat popularea acestui spaţiu din cele mai îndepărtate timpuri. Pentru perioade mai vechi sunt citate diferite descoperiri din această zonă geografică ( vezi despre Oneşti p. 32) începând cu unele obiecte din paleoliticul superior şi cu numeroase aşezări neolitice, cu descoperiri din epoca bronzului, descoperiri de monede greceşti sau romane, sau cu cele din secolele IV-XI.
Oraşul Trotuş în izvoarele scrise este titlul celui de al patrulea capitol al lucrării şi cuprinde analiza informaţiilor din izvoarele narative şi documentare. Sunt prezentate opiniile privind originea toponimului, ştirile din cronici privind evenimente importante care au avut loc în târgul de pe Trotuş sau în zona înconjurătoare ( Oneşti– p. 56, 63, 34, 70, 75).
Al cincilea capitol, Oraşul Trotuş în lumina cercetărilor arheologice, cuprinde istoricul cercetărilor şi metoda de investigare. Prin cercetări de suprafaţă şi prin sondaje arheologice efectuate între anii 1972-1975, a putut fi precizat locul vechii aşezări, în punctul numit „Ţara Nouă” din partea de nord a localităţii Tg. Trotuş ( Oneşti– p. 88).
Pentru fiecare perioadă sunt prezentate obiectele de metal-unelte şi ustensile, piese de harnaşament, accesorii vestimentare, podoabe, obiectele de os, ceramica de uz casnic şi cea ornamentală- cahle şi plăci decorative, material numismatic (vezi imagini ilustrate la finalul cărţii). În încheierea analizei rezultatelor cercetării arheologice de la Tg. Trotuş sunt prezentate biserica şi cimitirul medieval (p. 174-187).
Următorul capitol, al şaselea, este intitulat Ocupaţiile locuitorilor. Cuprinde observaţii referitoare la variatele ocupaţii ale locuitorilor aşezării, folosind pentru exemplificare descoperirile arheologice. Sunt astfel analizate îndeletniciri cum ar fi: culesul, pescuitul, vânatul, agricultura, meşteşugurile- prelucrarea fierului, a aramei, a lemnului, a pieilor şi blănurilor, exploatarea sării, olăritul, precum şi comerţul.
O analiză privind circulaţia monetară din zona oraşului Trotuş (Oneşti– p. 220) şi în general din Moldova, este pusă în valoare în urma descoperirii a 140 de monede, dintre care au fost identificate 121 emisiuni monetare pentru Moldova, precum şi pentru Ungaria, Polonia, Lituania, Imperiul otoman, Suedia şi altele.
În al şaptelea capitol, numit Viaţa spirituală a oraşului medieval Trotuş, autorul abordează aspecte ale culturii urbane, privind ştiinţa de carte precum şi a vieţii religioase. Sunt cunoscute informaţii ale unor izvoare scrise precum şi descoperirile arheologice privind urmele vechii biserici de la sfârşitul secolului al XIV-lea, considerată a fi fost ridicată în timpul lui Petru I (1375-1391) şi refăcută în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, după 1482-1492, apoi dezafectată în a doua jumătatea a secolului al XVII-lea.
Este descrisă cea de a doua biserică păstrată şi în prezent, ridicată în primele decenii ale secolului al XVII-lea şi transformată între anii 1730-1887.
Oraşul Trotuş, menţionat documentar pentru prima oară la 6 octombrie 1408, în privilegiul comercial dat de voievodul Moldovei Alexandru cel Bun (1400-1432), a cunoscut un proces îndelungat de urbanizare şi a devenit un centru meşteşugăresc şi comercial deosebit de important în cursul secolelor XIV-XVII, până la decăderea centrului urban la sfârşitul secolului al XVII-lea şi la începutul celui următor.
Dintre satele vechi care gravitau în zona de influenţă a oraşului Trotuş sunt menţionate: Oituz, Poiana – com. Livezi, Brăteşti, Bârsăneşti, Dofteana, Filipeşti,Viişoara, Bucium, Bogdana, Păltinata, şi altele), cu atestările lor documentare, printre care şi satul Oneşti, atestat documentar pe 14 decembrie 1458 şi a cărui nume se trage de la „Seliştea lui Oană la Trotuş”.
Aşezarea de pe Trotuş apare consemnată într-un act de danie emis la 14 decembrie 1458 de cancelaria voievodului Ştefan cel Mare (documentul se află expus la Muzeul de Istorie al Municipiului Oneşti).
Din punct de vedere administrativ aceste sate făceau parte din Ţinutul Trotuşului, menţionat documentar pentru prima oară la 18 februarie 1466. Hotarul lui era marcat de limita cu Transilvania, cu limita Ţinutului Bacău şi cu Ţinutul Adjud.