Biblioteca de parenting
Este mai greu sau este mai ușor să crești copii în ziua de astăzi? Probabil primul răspuns ar fi mai ușor, dar dacă stăm să ne gândim mai bine, ne dăm seama că părinții sunt puși față în față cu noi provocări când vine vorba de creșterea și educația copiilor astăzi. Un ajutor vine din literatura de specialitate: cărțile de parenting. Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” din Onești deține multe cărți pe această temă, de creștere, educare și înțelegere a minții copiilor, pe care le puteți împrumuta acasă.
România Sălbatică – teaser
A fost lansat teaser-ul celui mai mare documentar despre natură, realizat la noi în țară. Acest documentar va fi lansat în 2021, dar până atunci realizatorii spun că vor avea și un album foto distribuit gratuit în școli și biblioteci.
Câștigătorii celei de a XXIII-a ediție a concursului național de Ex-libris
[cmsmasters_row][cmsmasters_column data_width="1/1"][cmsmasters_text] Concursul național de Ex-libris, ediția a XXIII-a, organizat de Primăria Municipiului Onești și Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti”, a ajuns la final și au fost aleși câștigătorii. Tema acestei ediții a fost Alexandru Ioan Cuza - 200, pentru că anul acesta s-au împlinit 200 de ani de la nașterea domnitorului.
Povestea de la prânz: ”Legenda bradului de Crăciun” (audio)
Mai sunt 14 zile până la Crăciun. A început cea mai frumoasă perioadă de an, mult așteptată de toții copiii. Acum se citesc cele mai frumoase povești, cuibăriți în brațele părinților.
Cărți cu referire la Onești: ”Eroi la 16 ani”
[cmsmasters_row][cmsmasters_column data_width="1/1"][cmsmasters_text] Jurnalul „Eroi la 16 ani: Însemnările unui fost cercetaş. Jurnal de război 1916-1918” a fost publicat la Editura Ion Creangă în anul 1981, în Bucureşti. Cartea a fost scrisă de către unul din tinerii cercetaşi care au luat parte la război şi este prezentată ca un jurnal de război, pe ani, luni şi zile, de la intrarea României în război şi până la Unirea de la 1 Decembrie 1918, aşa cum le-a trăit tânărul erou-cercetaş Alexandru Daia, care a făcut parte din grupul primilor cercetaşi din România.
Proiecte care i-au adus pe copiii din comunitate aproape de lectură și carte
[cmsmasters_row data_shortcode_id="iukoi8zi1c" data_padding_bottom_mobile_v="0" data_padding_top_mobile_v="0" data_padding_bottom_mobile_h="0" data_padding_top_mobile_h="0" data_padding_bottom_tablet="0" data_padding_top_tablet="0" data_padding_bottom_laptop="0" data_padding_top_laptop="0" data_padding_bottom_large="0" data_padding_top_large="0" data_padding_bottom="50" data_padding_top="0" data_bg_parallax_ratio="0.5" data_bg_size="cover" data_bg_attachment="scroll" data_bg_repeat="no-repeat" data_bg_position="top center" data_color="default" data_bot_style="default" data_top_style="default" data_padding_right="3" data_padding_left="3" data_width="boxed"][cmsmasters_column data_width="1/1" data_shortcode_id="hzw060at1" data_animation_delay="0" data_border_style="default" data_bg_size="cover" data_bg_attachment="scroll" data_bg_repeat="no-repeat" data_bg_position="top center"][cmsmasters_text shortcode_id="y1zpb2jdt6" animation_delay="0"]
De-a lungul timpului biblioteca a legat parteneriate cu școlile edin localitate și a realizat alături de elevi și profesori proiecte interesante și benefice pentru comunitate.
Gânduri celebre
Un nou gând din memoria umanității! Să vă fie balsam pentru suflet și strop de înțelepciune în clipele vieții!