Like pentru gramatică: Omonimele
Cuvântul… o îmbinare a unui grup de sunete cu un anume înțeles. Ne folosim de cuvinte să transmitem idei, gânduri, ce simțim, ce vrem. Să cerem. Să dăm. Și printre cuvinte vă propunem astăzi o călătorie. Printre acele cuvinte care se scriu la fel, dar au înțelesuri diferite. Semn că uneori vorbim la fel, dar ne putem înțelege diferit. 🙂
Cuvântul poate avea valori diferite după folosirea și punctul de vedere al vorbitorului. Același cuvânt poate avea mai multe înțelesuri, în raport cu întrebuințarea sa într-o situație sau alta. Acestea sunt omonimele.
Iată ce spunea Ion Conteanu, academician, profesor universitar doctor: ”Omonimia este un fenomen înșelător. Pare că s-a ivit dintr-o joacă a limbii omenești înseși. Drumul parcurs de unele cuvinte să numească sub același acoperământ lucruri cu totul deosebite este însă lung și complicat.
În practica vorbirii și scrisului el nu se mai vede, dar cunoașterea omonimiei așa cum înfățișează ea astăzi dă celui care o stăpânește bine mari satisfacții.”
Iată câteva exemple de omonime, ca să vedeți cum un cuvânt, poate fi folosit în atâtea contexte, pentru a descrie lucruri, obiecte și fenomene diferite.
Abia= anevoie, cu greu;
de foarte puțin vreme;
cel puțin, măcar, barem.
Acut= pătrunzător, ascuțit;
(despre boli) cu evoluție rapidă;
(despre sunete) înalt, subțire.
Aduce= a lua cu sine un lucru;
a semăna întrucâtva cu cineva.
Afin= arbust foarte ramificat cu fructe comestibile;
(juridic) rudă prin alianță.
Briliant= diamant șlefuit în dublă piramidă, cu numeroase fațete, montat în bijuterii;
numele celui mai mic corp de literă tipografică.
Capelă= bonetă de postav, cu cozoroc moale, purtată de militari;
biserică mică, izolată, fără parohie;
grup de coriști.
Limbă= organ musculos mobil, care se află în gură;
popor, neam, națiune;
principalul mijloc de comunicare între oameni alcătuit din sistemul fonetic, lexical și gramatical.
Post= funcție, slujbă;
locul unde se găsește o formație militară; locul unde stă un polițist
abținere de la unele alimente, prescrisă credincioșilor de către biserică în anumite zile.
Primar= inițial, primordial, originar;
șeful unei administrații locale.
Volum= spațiu pe care îl ocupă un corp;
carte, tom;
forță, amploare a sunetelor emise de o voce sau produse de un instrument muzical.
Omonimia este un proces foarte interesant și sperăm că aceste exemple v-au convins. Dacă vreți să descoperiți mai multe, vă așteptăm la bibliotecă să împrumutați sau să studiați la sala de lectură dicționarele de omonime.
Vă invităm să dați like și paginii noastre de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.