Image Alt

Costumul popular moldovenesc bărbătesc

Costumul popular moldovenesc bărbătesc

În comparaţie cu costumul popular femeiesc, cel bărbătesc prezintă, în linii generale, o mai mare unitate atât sub aspect morfologic, cât şi din punct de vedere decorativ, concretizându-se printr-o structură simplă, dar nu lipsită de eleganţă, printr-o ornamentaţie discretă, grupată cu fineţe şi discernământ, printr-o gamă cromatică sobră şi armonioasă. Caracteristica principală constă în păstrarea formelor străvechi pentru toate componentele sale.

Costumul bărbătesc s-a dovedit mai conservator decât cel femeiesc, traversând multe generaţii fără să suporte modificări esenţiale – un costum funcţional, perfect adaptat mediului geografic înconjurător, care permite identificarea îndeletnicirii şi, totodată, a apartenenţei zonale a purtătorului, reflectând într-o mai mare măsură legătura strânsă cu nevoile practice ale vieţii.

Costumul popular bărbătesc se remarcă prin modelul cusăturii, prin simplitatea și sobrietatea lui. În timp ce costumul femeii trebuie să epateze din punct de vedere estetic, cel al bărbatului, trebuie să îndeplinească aspecte mai degrabă practice decât estetice. De aceea, variațiunile pe care le întâlnim la costumele pentru bărbați în funcție de regiune sunt foarte discrete. Astfel, variantele tipologice în funcție de regiune sunt minore, costumul pentru bărbați, fiind format din câteva elemente principale, care, în funcție de zonă sau de anotimp, pot avea și câteva accesorii.

Lucrat cu atenție de mâna femeii, din materiale naturale, costumul popular al bărbatului este un motiv de fală pentru acesta, reprezintă haina de sărbătoare purtată la Crăciun, la Paște, la horele duminicale sau alte sărbători religioase, respectate cu sfințenie în peisajul rural românesc.

Piesele, care definesc aspectul vizual – decorativ ale costumului bărbătesc sunt: cămaşa, iţarii şi brâul, căciula sau pălăria, sumanul, cojocul şi mantaua.

Cămașa

Cămaşa bărbătească conform croielii este cunoscută prin răspândirea unor tipuri de bază: „cămaşa dreaptă tip tunică”, „cămaşa cu platcă”, „cămaşa de mire”, „cămaşa cu fustă”.

Cămaşa dreaptă de tipul „tunică” este o formă arhaică de largă răspândire teritorială în toate zonele Moldovei, deosebindu-se după dimensiuni. Se croia „de-a-ntregul” dintr-o bucată de pânză (lat de pânză) lungă, care venea în faţă şi la spate, până la genunchi, fără a avea cusătură pe umeri, mâneca largă prinsă de la umăr, cu clini la stan, gulerul drept sau guler dublu alăturat în jurul gâtului. Deseori pentru zile de sărbători gulerul, mânecile la umăr şi la manșetă, piepţii şi poalele se brodau. Cămăşile de lucru în trecut se confecţionau din pânză de cânepă, mai târziu din cânepă sau in albit cu bumbac. De la sfârşitul secolului al XIX-lea pentru sărbători, îndeosebi pentru tineri se confecţionau cămăşi de bumbac.

O altă variantă răspândită o avea „cămaşa cu platcă”, care era dublă, având şi căptuşeală. Acest tip avea o mai largă răspândire la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea în zona de centru a Moldovei, îndeosebi în portul tinerilor, prezentând după forma croielii o alternativă a cămăşilor de tip orăşenesc. Stanul cămăşii la spate şi dinainte era larg şi încreţit.

În partea de nord a Moldovei, unde se întâlnesc în unele sate şi reprezentanţi ai populaţiei slave, se întâlneau şi cămăşi croite cu tăietura gulerului, ce se încheiau pe stânga. Ele se introduceau în pantaloni.

Poate cea mai importantă cămașă din viața unui bărbat era cea de mire pentru realizarea căreia era nevoie de mult timp și chibzuială. Modelele complexe și detaliile încărcate de simbolistică erau dovezile măiestriei femeilor în arta populară a broderiei. De obicei, „cămaşele de mire”, se brodau mărunt cu multă chibzuială de către fete pentru ziua nunţii. Acesta era de fapt cadoul miresei pentru mire, adăugându-se şi un brâu cu motive alese. Ea se broda în cruciuliţe sau neted – „alb”, „butuc” la guler, piept, manșete, tivindu-se pe margini cu găurele. Se îmbracă în pantaloni.

Cămaşa tradițională bărbătească este de două tipuri: cămeşoiul sau cămaşa cu fustă. Mai puţin întâlnită în cercetările secolului al XX-lea a fost „cămaşa cu fustă”, care putea fi purtată peste sau în pantaloni. Cămeşoiul este lung până la genunchi şi folosit mai mult de bătrâni. El este despicat la gât, are guler şi este foarte puţin decorat în negru şi roşu.

Cămaşa cu fustă este mai scurtă, iar fusta este separată şi foarte creaţă. Ca şi la cămăşile femeieşti, decorul este dispus în registre, pe zone riguros stabilite şi compus din sisteme ornamentale, între care motivele abstracte sunt dominante, fiind brodate cu multă pricepere într-o cromatică sobră: negru, negru cu galben, maro cu verde, albastru cu galben şi cu mărgele închise la culoare.

În opinia sătenilor, bărbaţii trebuie să fie puternici, „laţi în spete”, de aceea şi broderia venea în două fâşii pe umeri, unde se încheie mâneca cu stanul. Multe ansambluri, însă, au cămăşile bărbaţilor cu o broderie lată puţin mai sus de cot. Astfel această dungă lată intersectează mâneca şi o împarte în două şi în loc să-l facă pe participant înalt, zvelt, îi „segmentează” mânecile.

Ornamentica de pe cămăşile bărbăteşti era geometrică sau fitomorfă, dar stilizată, geometrizată şi nu cu flori naturale mari.

Cămăşile bărbăteşti cusute din pânză de cânepă, in sau bumbac ţesute manual astăzi nu se mai întrebuinţează în sate, folosindu-se numai cele produse de fabrică. Numai în colectivele etnofolclorice putem vedea cămăşi brodate deseori pe pânză asemănătoare celei de casă. În secolul al XX-lea decorul ornamental cât şi cel cromatic al cămăşilor a evoluat spre o încărcare cu culori vii, motive mărite, care vorbesc despre o modificare nu prea reușită sau uitare a tradiţiilor cămăşilor tradiţionale.

Pantalonii („izmene”, „iţari”, „bernevici”, „nădraji” şi „meşini”)

De la talie în jos bărbații purtau pantaloni, care sunt de mai multe tipuri: „izmene”, „iţari”, „bernevici”, „nădraji” şi „meşini”. Cele mai răspândite erau “izmenele”, care vara serveau şi ca pantaloni, erau cusuţi din pânză de bumbac cu in, sau cânepă. Mai târziu ei se îmbrăcau ca lenjerie de corp din pânză de bumbac.

Tipic pentru moldoveni erau „iţarii”, care se coseau din țesătură de lână cu bumbac şi aveau o lungime de 2 m, dar fiind şi înguşti se încreţeau pe picior de la gleznă până la genunchi. Se purtau vara şi iarna.

Pe timp de iarnă bărbaţii purtau „bernevici” cusuţi din ţesătură groasă de lână, lucrată manual și îndesită la piuă, de culoare naturală albă, sură. Se întâlneau bernevici fără creţi, se purtau în zile de lucru. Li se mai spunea şi „cioareci”.

Tot pentru iarnă se coseau „nădraji” cu clinuri, din lână groasă de culoare naturală. Păstorii purtau iarna pantaloni din blană de oaie, cu miţele înăuntru numiţi „meşini”.

La sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea în Moldova se răspândesc pantalonii de croi orăşenesc cusuţi din suman de casă, ţesătură manuală de lână, vopsită în coloranți naturali (albastru închis, cafeniu închis), iar mai târziu din postav de fabrică.

Portul bărbătesc este completat cu anumite haine, care se îmbracă deasupra cămăşii şi anume, pentru vară – „jaletcă” fără mâneci cusută din postav, iar pentru iarnă „cheptar” sau „boandă” din blană de oaie, frumos ornamentată prin aplicaţie. Când era mai frig, bărbaţii îmbrăcau „sumanul” – o haină lungă mai jos de genunchi făcută din „suman” – postav de casă de lână de culoare naturală – sură, neagră, cafenie. Sumanul este lung sau scurt. El se lucrează cu clini la poale, cu o pavă mare sub braţ şi guler îngust sau mai lat. Acestea sunt realizate din pănură cafenie, cusute cu sărad negru, dispus în benzi în formă de “zgărdiţe”, repartizate pe liniile de îmbinare a părţilor, pe margini şi guler. Sumanul de sărbătoare şi pentru cavaleri se ornamenta cu şiret negru răsucit din fire de lână aspră.

Pe timpuri reci, ploioase, pentru iarnă şi la drum îndelungat bărbaţii purtau „manta cu glugă”, „burca”, cusute din postav gros de casă „pănură, şiac” bătut la chiuă ca să fie ţesătură îndesită pentru a proteja corpul de frig. Ţăranii mai înstăriţi pentru iarnă aveau „cojoc” din blănuri de oaie de culoare albă, cafenie, neagră. Lungimea cojoacelor era diferită; până la genunchi sau mai lungi. Însă în părţile de nord ale Moldovei şi Bucovinei se întâlneşte un fel de îmbrăcăminte de iarnă cusută dintr-o ţesătură groasă realizată cu miţe lungi înafară. Acest tip de îmbrăcăminte miţoasă se numea „gubă”, „sarică” şi era îmbrăcată de păstori.

Bărbaţii purtau brâie ţesute din lână aspră, de o grosime potrivită. Brâiele bărbătești au o lungime de până la 3 m şi lăţime de 12-15 cm. Brâielor mai late (de 15 cm) le spuneau „late de o palmă domnească”, înfăşurând talia de câteva ori. La capăt brâiele au franjuri lungi până la 20 cm.

Brâul serveşte bărbatului nu numai ca element vestimentar, cu care se încinge deasupra cămăşii şi pantalonilor, dar are și rolul de a proteja organele interne, şira spinării atunci când bărbaţii lucrează şi ridică greutăţi. Brâiele bărbăteşti sunt de câteva feluri în funcție de ţesătură şi decor. În sudul Moldovei bărbaţii poartă brâie roşii ţesute în 4 iţe, late de 30-40 cm și lungi de circa 3 – 3,5 m. Puse în două, cu ele se înfăşoară de câteva ori corpul. În nordul Moldovei întâlnim brâie cu dungi colorate pe lungime şi brâie „alese cu fusul” cu desene geometrice îmbinate din două culori: roşu cu negru, vişiniu cu verde ş.a.. Brâiele bărbăteşti şi cele femeieşti sunt unica piesă textilă populară, la care desenul factural se formează din firele urzelii şi nu din băteală. Brâiele bărbăteşti se ţeseau de meşteriţe cu experienţă, îndeosebi cele „alese cu fusul” şi „alese scorţăreşte”.

Brâie din piele numite „chimire” cu multe detalii de metal, buzunare se confecţionau de meşteri speciali – „curelari”. Mai des le purtau păstorii şi ţăranii înstăriţi. Brâul ales şi cămaşa brodată erau acele atribute, pe care trebuia să le facă mireasa cadou de nuntă mirelui.

Pe cap bărbaţii purtau vara – pălării de fetru sau pălării împletite din paie, iar iarna – cuşme de formă ţuguiată, cusute din pielicică de miel „caracul” de culoare neagră sau brumărie (sură). Cavalerii împodobeau pălăria cu panglici de culoare închisă şi pene de păun. În secolul al XX-lea pentru toamnă s-au răspândit chipiuri – „şapcă cu cozoroc”, produse de fabrică.

Încălţămintea bărbaţilor – „opincile” se făceau manual din piele de porc sau de vită prelucrată în condiţii de casă. Acest fel de încălţăminte se întâlneşte şi la alte popoare vecine. Opincile prezintă o bucată de piele mai mare decât talpa, care avea pe margine găuri prin care trecea o cureluşă de piele ce aduna această piele în jurul piciorului, dându-i formă de încălţăminte. Încreţiturile de la opinci formau un vârf ascuţit (în nordul Moldovei), sau fără – în centrul Moldovei. Opincile se încălţau deasupra peste ciorapi de lână sau obiele albe. Ele erau de obicei încălţămintea săracilor. Pentru zile de sărbătoare bărbaţii îşi făceau la comandă la cizmari cizme sau papuci din piele neagră.

Din categoria bijuteriilor, bărbaţii căsătoriţi purtau inele de aur sau argint – „verighete” de căsătorie și cruciulițe.

Portul bărbătesc dar şi cel femeiesc de sărbătoare sunt decorate mai bogat, sunt cusute din ţesături mai scumpe şi sunt mai calitative.

Portul popular se deosebește și după caracterul ocupaţiilor. De exemplu, un agricultor vara se îmbrăca în cămaşă, izmene şi pălărie de paie, pe când un cioban purta „iţari” încreţiţi, o cămaşă mai scurtă şi un brâu lat de piele (chimir). De asemenea hainele diferă şi în funcție de anotimp.

Portul popular al bărbaţilor cât şi cel al femeilor era completat, pentru lucru sau drum, cu traiste care erau asortate după culoare cu gama cromatică a costumului. Traistele sunt cusute din ţesătură specială îngustă de 35-40 cm, în patru iţe cu dungi colorate „traistă vrâstată” sau pătrăţele mici „traistă în ochiurele”, cu figuri geometrice alese „traistă aleasă”.

În perioada contemporană din costumul popular tradiţional nu se mai păstrează, decât câteva piese (jaletca, brâul, şorţul, cămaşa bătrânească, cojocul, bondiţa, cuşme, traiste ş.a.), şi acestea în anumite zone.

Exponatele din fotografii pot fi admirate în toată splendoarea lor la Muzeul De Istorie Onești, de luni până vineri între orele 8.00-16.00.

Vă aşteptăm cu mult drag să ne treceți pragul!

 

Program cu publicul Sediul central: Secțiile de împrumut și salile de lectură: Luni-Vineri – 9-17 Secția de Internet: Luni-Vineri: 8-16 Ludoteca: Luni-Vineri: 10-17 Sâmbăta și Duminica: ÎnchisFiliala „Cosânzeana”: Luni-Vineri: 8-16 Sâmbăta și Duminica: Închis

Sediul central: B-dul Oituz 13A - Onești
Filiala Cosânzeana: B-dul Republicii 43 - Onești
(Parterul Școlii Gimnaziale George Călinescu, Corp B)

Telefoane:
Secretariat 0234 312202
Director 0234 324099
Filiala Cosânzeana 0234 317327

Persoane de contact
Ionuț Tenie - Director
Doina Bruma - Șef serviciu Relatii cu publicul, catalogare documente