Bătălia de la Coșna

Bătălia de la Coșna face parte din ceea ce s-a numit generic „A treia Bătălie de la Oituz” din Primul Război Mondial (iulie-august 1917)

Momentul istoric, anul 1917, înfățișează Europa în stare generală de război, conflict care durează deja de 3 ani, și despre care, inițial, nimeni nu credea că va dura mai mult de 6 luni. Nimeni nu pare să se mai încumete să anticipeze către ce se îndreaptă „bătrânul continent”. Pe frontul de vest, Marea Britanie, Franța și Italia țineau piept Germaniei și Austriei, implicate în alt conflict și cu Imperiul Țarist, pe frontul estic. Totodată, armatele Franței și Angliei, înfruntau și Imperiul Otoman la granița cu Grecia. Războiul se transformase într-un conflict sângeros în care milioane de oameni pieriseră deja.

Undeva în est, România, o țară care avea în acel moment doar 5 decenii de existență ca națiune independentă, avea misiunea decisivă de a menține linia frontului, având în vedere că în Rusia în scurt timp avea să înceapă Revoluția bolșevică, schimbându-se exponențial raportul de aliați regionale ai proaspătului stat comunist URSS. Dacă România ar fi căzut cu totul sub ocupație germană, nemții ar fi putut detașa diviziile de pe frontul estic pe frontul de vest, iar acest lucru ar fi avut o incidență uriașă asupra raportului de forțe.

Astfel, armata română se află într-un moment nu doar decisiv, ci și foarte delicat. Dacă în 1916 Armata română a intrat în război complet nepregătită, luptând cu arme depășite și cu o armată neinstruită corespunzător, în anul 1917 menținerea liniei frontului de către armata română devenise o condiție pentru însăși supraviețuirea statului român (nu exista vreo alternativă, atâta timp cât, conform înțelegerii dintre germani și austro-ungari, dacă armatele române erau învinse în acea vară, întreg teritoriul românesc urma să fie anexat de Austro-Ungaria, ducând la dizolvarea României ca stat), și trebuia punctată de o ripostă reală, în condițiile în care armata rusă era în plină disoluție revoluționară . Regina Maria însemna în jurnalul ei un portret pesimist al situației încă de la începutul lui 1917: „Niciodată în viața mea nu am pornit așa în necunoscut. Lunile de război au făcut ca din acei 450 000 de soldați români, să mai fie doar 50 000” iar locotenent-colonelul Radu R. Rosetti, martor al agitatelor evenimente ajuns ulterior general, descria în însemnările sale din 11 decembrie 1916 situația tragică a armatei române: „Trec în jos trupe rusești, bine echipate și hrănite, deseori cântând lungi și duioase melodii. Ţi se frângea inima, în schimb văzând halul de slăbiciune a ostașilor și cailor noștri care trec prin Vaslui” (General Radu R. Rosetti „Mărturisiri 1914-1919”, Bucureşti, Editura Modelism, 1997).

Antanta realizează și ea cât este de important ca trupele române să reziste germanilor, și se decide să ofere sprijin armatei române. Pentru materializarea obiectivelor de înzestrare propuse, Aliaţii, cu precădere Franţa, au expediat cantităţi importante de armament, muniţie, echipamente. Mai mult, este trimisă și o misiune militară, formată din 1.600 de soldați francezi, sub conducerea generalului Mathias Berthelot, o figură legendară a armatei franceze în Primul Război Mondial. În ciuda greutăţilor imense ivite, procesul de refacere, reorganizare și instruire a armatei române s-a desfășurat conform unui plan dinainte stabilit. Relevând acest lucru, generalul (r) Emilian Ionescu, la vremea respectivă sublocotenent activ în Regimentul 61 Infanterie, consemna în amintirile sale următoarele: „Ni s-au adus arme noi: mitraliere «St. Etienne», puști mitraliere, grenade, măști contra gazelor, căști de metal. Pentru iniţierea în mânuirea noului armament s-a constituit un grup de ofiţeri instructori români și francezi, grup din care am făcut și eu parte. Seriile de instrucţie durau câte zece zile și astfel învingând vicisitudinile iernii, epidemiile, greutăţile inerente însușirii tehnicii noi, ne-am reorganizat și modernizat subunităţile și unităţile” (General (r.) Emilian Ionescu „Pe Neajlov într-o toamnă rece”, Bucureşti, Editura Militară, 1976). La rândul său, căpitanul Aureliu C. Lăcusteanu sublinia în cartea sa de rememorări, publicată în anul 1923, faptul că: „A sosit în ţară Misiunea Franceză care ne învaţă tainele războiului modern, căci francezii au destulă practică (…). Au înfiinţat fel de fel de școli, unde ofiţerii și gradele noastre învaţă instrucţia cea mai nouă pentru ca în urmă s-o împărtășească soldaţilor” (Căpitan Aureliu C. Lăcusteanu „Sub aripa morţii. Însemnări fugare din războiul de întregire”, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, Cluj, 1923).

Colaborarea dintre ofiţerii români și cei francezi s-a dovedit a fi foarte strânsă.

Este vara anului 1917… Un milion de oameni se înfruntau în nord-estul României. Luptele de pe Valea Trotușului sunt caracterizate de istorici la fel de importante, „ca eroism și dramatism”, precum cele de la Mărăști și Mărășești. Presiunea dușmanilor crește din 10 august 1917. La jumătatea lunii luna august, după ce atacurile germane de la Grozești și Târgu Ocna eșuează spre uluirea comandanților germani, Divizia 17 infanterie germană a fost trimisă să zdrobească armată română, și să treacă Dealul Coșna – Cota 789, un loc pe care nemții îl denumiseră deja „Ultima redută a înaintării germane către Moldova”.

Regimentul de elită „Wurttemberg” al locotenentului Erwin Rommel, care se întorsese în Germania în ianuarie, este rechemat de urgență pentru a fi avangarda acestei operațiuni cu o miză deosebită pentru beligeranți. Rommel mai participase deja la ofensiva prin care armata germană ocupase Craiova, cu un an în urmă, și primise ordin să repete istoria pe pământ românesc, pe Dealul Coșna, la Cota 789, un loc aflat lângă confluența râurilor Trotuș și Oituz. Mai era și un mod, totodată, prin care comandamentul german căuta să răzbune recentul deznodământ, mai puțin onorabil pentru germani, al Bătăliei de la Mărășești din 6-16 august 1917. Erwin Rommel, supranumit „Vulpea Deșertului” în cel de al Doilea Război Mondial, care comanda pe atunci șase companii de pușcași și trei companii de mitraliere a fost rănit grav la mână în august 1917 în luptele pentru cucerirea Dealului Coșna de la Oituz. Acesta este motivul pentru care deseori se spune că Rommel a învățat ce este războiul pe pământ românesc. Iată ce spune în memoriile sale despre luptele care s-au dat pa Coșna „(…) Luptele pentru Dealul Coşna au avut un preţ îngrozitor pentru tinerele trupe. Am avut 500 de victime, în două săptămâni, şi 60 de soldaţi montani bravi au rămas în solul românesc. În ciuda faptului că misiunea majoră nu a fost îndeplinită şi că am eşuat în distrugerea flancului sudic al inamicului, totuşi, trupele alpine au executat fiecare misiune încredinţată cu multă dibăcie, în faţa unui inamic foarte combativ, tenace şi bine echipat. Încă îmi aduc aminte cu mare mândrie şi bucurie de acele zile când eram la comanda unor astfel de trupe” (Field Marshal Erwin Rommel „Attacks!”, Athena Press, Inc. Vienna, Virginia, 1979). Soldații români sunt nevoiți să cedeze Slănicul pe 10 august. Coșna devine ultima redută. Dacă și aceasta era cucerită, invadatorii aveau cale liberă către Onești și de acolo consecințele ar fi fost imprevizibile pentru Armata Română.

„Importanța deosebită dată sectorului Oituz era în legătură cu planul ofensivei (…). Lovitura principală se dădea de-a lungul șoselei Oituzului, care era astfel axa câmpului bătăliei. Ținta atacului ce dădea dușmanul era ruperea frontului român în valea Oituzului și ocuparea Oneștilor; în urmă, aripa stângă ar fi urmărit mișcarea, spre a ocupa Târgu Ocna. Așezați în Valea Trotușului, la punctul de întretăiere al văilor Oituzului, Cașinului și Tazlăului cu Trotușul, Oneștii formează nodul tuturor căilor de comunicație din aceste văi; posesiunea lui asigură stăpânirea întregii linii a Trotușului. Reușita atacului dușman și cucerirea liniei Trotușului ar fi însemnat, pentru români, un dezastru strategic și economic. Căci Valea Trotușului, largă, bogată, populată, prevăzută cu o excelentă șosea și cu linie ferată, cu numeroase ramificații în dreapta și în stânga, era principala arteră de comunicație și aprovizionare a armatelor ruso-române din munții Moldovei și singurul rezervor de bogății minerale de care mai dispunea țara pentru trebuințele armatei și populației. Aici erau minele de cărbuni de la Asău și Comănești, puțurile de petrol de la Moinești, ocnele de sare de la Târgu Ocna”. Căderea liniei Trotușului ar fi avut drept consecință ocuparea Moldovei. „Iată de ce, în valea Oituzului se juca acum nu numai soarta unei bătălii, ci însăși soarta țării”, aflăm din volumul „Istoria Războiului pentru Întregirea României.1916-1919”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.

Bătălia a început cu un bombardament german care a durat câteva ore, urmat de atacul Corpului 8 armată, şocul fiind primit de diviziile 6 şi 7 române, obligate să se retragă. În zilele următoare inamicul a ocupat poziţii importante ca vârful Cireşoaia (772), dealurile Coşna (789 m) şi Ştibor. Deoarece se crease o situaţie periculoasă, Marele Cartier General a întărit Armata 2 cu Divizia 1 cavalerie, Regimentul 1 vânători, batalionul de vânători de munte şi brigada de grăniceri. Divizia 1 cavalerie a atacat dealul Ştibor, cucerind aliniamentul cota 629 (Poiana lui Boboc), iar Regimentul 1 vânători a angajat lupte violente în jurul Grozeştilor.

La 31 iulie, un contraatac român a vizat recucerirea Coşnei, realizată cu succes, şi a vârfului Cireşoaia, eşuată.

Din memoriile generalului Averescu aflăm „30. VII. 1917

Am plecat, însoțit de colonelul Ressel, la ora 5, spre Onești. La Gura Văii am găsit trenul regimentar al Batalionului de munte, care se găsește pe front. La Onești am găsit pe generalul Schina, comandantul Diviziei I-a Roșiori. Ieri, Roșiorii au avut o zi bună; au oprit pe inimic, l-au dat ceva înapoi spre Nicorești – Pârgărești și i-au luat patru mitraliere. Am mai găsit și pe colonelul Cantacuzino, comandantul Brigadei de Grăniceri, dar fără Brigadă, care urmează foarte încet.

Am hotărât:

1. – A se da generalului Schina două batalioane de grăniceri, două batalioane din Regimentul 22 infanterie, pentru ca să atace mâine dimineața în direcția cotei 789 (Coșna).
2. – Divizia a 7-a întărită cu Batalionul de munte, să execute chiar azi un atac general în sectorul Tg. Ocna – Cireșoaia. Divizia a 7-a are să fie susținută pe dreapta de trupe din Corpul XXIV rus.
3. – Brigada de grăniceri să se transporte la Sticlărie, pe Bâtca carelor și să atace prin surprindere mâine dimineață înspre Dealul Arșita, apoi să facă o conversiune către Dealul Leșunțului.

Înainte de amiază, am trecut pe la postul de comandă al Diviziei a 6-a pentru a stabili cu generalul Arghirescu detaliile privitoare la atacul grănicerilor al Diviziei de cavalerie. Mai târziu am trecut la postul de comandă al Diviziei a 7-a, general Rujinschi, și urcând pe un dâmb deasupra Tg. Ocnei, am urmărit atacul deja început în acest sector. Rezultatul obținut foarte satisfăcător. Inimicul este dat înapoi. Se recucerește cota 772, (Batalionul de munte face 400 prizonieri) reluăm Dealul Măgura și ieșirea de Vest a defileului de la Slănic-Gura Slănicului. Am urmărit partea această a luptei de pe Dealul Piscu, cu binoclu.

31. VII

La ora 6, ne găsim la Postul de comanda al Diviziei a 6-a; atacul Diviziei de Cavalerie s-a produs în condiții favorabile și progresează. Brigada de grăniceri nu începe atacul decât după ce se repetă ordine foarte severe. Acțiunea a început de abia la ora 10.

Atacul Diviziei de cavalerie, general Schina (Div. Roșiori, 2 Batalioane Grăniceri, 2 Batalioane din 22 Inf.) resurse pe deplin. Divizia cucerește cotele 789 și 703, după lupte înverșunate. În schimb la Sticlărie, atacul grănicerilor nu reușește, Brigada se reîntoarce înapoia vechii linii. Seara ne întoarcem la Bacău.”

Operațiunea de la Oituz s-a desfășurat în două etape: prima etapă — 26 iulie/8 august până la 5/18 august — a cuprins luptele desfășurate de trupele române pentru zădărnicirea primei încercări a Corpului 8 armată austro-ungar, subordonat Grupului Gerock, de a pătrunde în valea Trotușului. Cea de-a doua etapă corespunde confruntărilor înverșunate dintre 6/19 — 9/22 august, când o nouă tentativă a inamicului de a pătrunde pe aceeași direcție a fost respinsă, potrivit volumului „Istoria militară a poporului român”, Editura Militară, București, 1988.

Având în vedere că, în același timp, se desfășura bătălia de la Mărășești, posibilitățile de susținere a pozițiilor din fața Oneștiului sunt limitate. Generalul Alexandru Averescu ordonă Corpului 2 să trimită toate rezervele disponibile și a cerut întăriri Marelui Cartier General. Deoarece bătălia de la Mărășești era în toi nu s-a putut trimite urgent decât Divizia 1 Cavalerie, care a ajuns la Onești a doua zi dimineața. Mai erau în drum Batalionul de Vânători Munte și Brigada de Grăniceri.

Cele mai dramatice momente ale bătăliei au fost atacul Cireșoaiei (30 iulie/12 august), care a rezolvat criza în favoarea Armatei a 2-a române, și lupta de la Coșna (7/20-9/22 august), care încheie victorios pentru armata română bătălia de la Oituz. Împreună cu izbânda de la Mărășești, victoria în bătălia de la Oituz a zădărnicit planul strategic al adversarului și a împiedicat trupele germano-austro-ungare să pătrundă pe Valea Trotușului. („Istoria României în date”, Editura Enciclopedică, București, 2003)

Henri M. Berthelot remarca prin intermediul unui raport adresat superiorilor săi, progresele armatei române, dar şi faptele de vitejie ale soldatului român, care conform celor remarcate de acesta „soldatul este bun, foarte puternic, foarte rezistent, mărşăluitor, nu se plânge niciodată. Românului nu îi este frică de gloanţe. Atacă plin de vitejie în pofida mitralierelor şi salvei de focuri a inamicului, cât despre ofiţeri, cu câteva excepţii au dat dovadă de curaj şi devotament, mai ales ofiţerii militari”. Pe lângă observațiile despre soldaţii români, generalul Berthelot evidenţiază şi numeroşi ofiţeri francezi, pe care de asemenea îi va menţiona într-un raport expediat în Franţa, la 19 august 1917. În raport, Berthelot evidenţiază faptele de vitejie şi curaj ale căpitanului aviator Maurice Gand, din misiunea aeronautică franceză, care doborâse un avion german într-o bătălie aeriană dată lângă Târgu Ocna, dar şi pe cele ale locotenentului Paul Edouard Berge, integrat ca instructor într-o companie a Regimentului 16 Infanterie „Suceava” și care și-a dat viața în luptele duse la cota 789 … Locotenentul Paul Edouard Berge a făcut parte din Misiunea Militară Franceză cantonată la Onești, în conacul lui Alecu Aslan … „Sectorul Regimentului 16 Infanterie „Suceava”, la care era atașat și căpitanul francez Paul Berge , se afla pe ultimile înălțimi (de la vest spre est ) dintre râul Oituz și râul Slănic. Trupele române , aflate între dealul Muncel și Matiusca, după grele pierderi sunt forțate să se retragă pe marginea unei culmi la sud de cota 702. În acest context, un detașament mixt de aprox. 400 de militari români rămâne izolat pe dealul Muncel și este atacat din toate părțile. Aceștia profitând de lăsarea întunericului atacă la baionetă inamicul și reușesc să se retragă pe dealul Coșna cota 789.

Dintre cei care se retrăgeau , Colonelul Cezar Mihail (comandantul Reg.16 inf. Suceava ) , strânge 100 de oameni și reocupă aliniamentul dintre cota 702 și 789 după atacuri și contraatacuri , oprind înaintarea dușmanului. În fruntea unei companii de militari din cei aprox. 100 , se afla Locotenentul francez Paul Berge, care în timpul unui contraatac cade ucis de gloanțe, strigând în limba română : „Întotdeauna înainte, nu vom muri niciodată !”. Contratacul eroic al acestuia , salvează pe col. Cezar Mihail, rămas izolat în spatele liniilor inamice, se arată în dosar nr.65/1917, fond Armata 2, Arhiva M.Ap.N. În amintirea sa este ridicată o cruce pe dealul Coșna, cruce ce face parte din Ansamblul Monumental Coșna. Membrii asociației Prospectorii Istoriei au demarat proiectul, în parteneriat cu asociația „Regimentul 15 Infanterie”, proiect finalizat în 2019 și la care s-au alăturat multe alte asociații dar și oameni cu suflet mare, informații pe care le puteți regăsi pe site-ul Asociației „Prospectori Istoriei” https://history-prospectors.com/…/strangere-de-fonduri-ans…/.

„La Coșna, pe Măgura Cașinului, pe crestele Cireșoaiei, infanteriștii, vânătorii, cavaleriștii, grănicerii, artileriștii români s-au bătut cu abnegație, apărând pământul sfânt al patriei și împiedicând pătrunderea inamicului în câmpia petrolieră a Moineștilor”, se arată în volumul „Primul Război Mondial”, volum semnat Zorin Zamfir și Jean Banciu, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995. „La 30 iulie/12 august românii au recucerit coasta Cireșoaiei, care domina orașul Târgu Ocna; în aceeași zi alte unități românești au asaltat creasta Coșna, la nord de Slănic. Trupele lui von Gerock s-au izbit de un baraj de netrecut și au fost nevoite să renunțe temporar la ofensivă”, se mai arată în același volum.

Prin Ordinul de zi Nr.142, generalul Mihail Schina, comandantul Diviziei I Cavalerie evidenţiază trupele, care abia ajunse la Oneşti, au fost trimise direct în focul luptelor de pe Coşna, unde s-au acoperit de glorie. Iată ce se spune în ordin: „După marşuri lungi şi obositoare, timp de patru nopţi consecutive, aţi descălecat la Oneşti şi fără nici un răgaz aţi pornit la atacul înălţimilor râpoase ce vi s-au dat ca obiectiv şi cu un avânt fără seamăn aţi gonit pe inimic, punând stăpânire pe poziţiunile ocupate de el. Vitejia, demnă de pildele strămoşilor noştrii, care aţi arătat-o, tăria cu care aţi rezistat şi înaintat sub focul artileriei inamice a făcut admiraţia tuturora care v-au văzut luptând.”

În bătălia de la Oituz, Armata a 2-a română a oprit ofensiva dușmană cu prețul unor jertfe dureroase. Între 26 iulie/8 august și 9/22 august 2017 au căzut în lupte 1.800 de oameni, din care 52 ofițeri, 4.850 răniți din care 143 ofițeri, și 5.700 dispăruți, din care 27 ofițeri. În total, peste 12.000 luptători. Inamicul a înregistrat, la rândul său, pierderi deosebit de mari. Spre exemplu, numai în luptele de pe dealul Coșna Divizia 70 infanterie austro-ungară a pierdut 1.700 de oameni, morți și răniți, se arată în volumul „Istoria militară a poporului român”.

Filmul documentar pe care-l puteți viziona mai jos a fost preluat de pe canalul youtube și este despre România în Primul Război Mondial, fiind realizat după memoriile unui soldat român, Dimitrie Dimăncescu, un român cu viaţă de poveste, diplomat şi ministru interbelic, care a murit în exil, în SUA . Acesta a crescut într-un sat din România şi s-a mutat apoi la Bucureşti cu familia. A fost un elev foarte bun, iar în 1913, când era licean, a înfiinţat „Cercetaşii României”. Doi ani mai târziu, la 19 ani, s-a înrolat voluntar. El își începe consemnările despre bătălie, menționând că avea în buzunarul său un cercel. Acesta își amintește că fusese primit de la mama sa când s-a decis să fie voluntar în război; înainte să plece după ce l-a oprit în ușă, l-a dat jos de la ureche, șoptindu-i „Să mi-l aduci înapoi !”. Ulterior, i s-a alăturat şi fratele, Ion care primește de la mama sa cel de-al doilea cercel, însoțit, de asemenea, de rugămintea de a i-l restitui și el. Dimitrie a devenit ofiţer în regimentul „Vânători” nou înfiinţat de către Principele Carol. Dimitrie a ţinut un jurnal despre experienţele din armată, iar mai târziu, exilat în SUA, şi-a publicat memoriile. Documentarul realizat de Nicholas Dimăncescu este relatarea bunicului său, Dimitri D. Dimăncescu, despre Primul Război Mondial şi cei 2000 de kilometri cumpliţi pe care i-a străbătut, începând ca locotenent şi sfârşind căpitan decorat. La finalul războiului, cei doi frați Dimăncescu înapoiază mamei lor câte un cercel. Filmul acoperă, de asemenea, experiențele dramatice ale soldatului Dimăncescu pe frontul românesc, confruntarea acestuia cu Norton Griffiths, colonelul britanic trimis să saboteze sondele petroleiere românești și bătăliile aprige cu germanul Erwin Rommel la Cota 789. Episodul este dedicat evenimentelor de pe Dealul Coşna din 1917, unde, în două săptămâni de lupte sângeroase, armata română s-a confruntat cu armata germană. Bătălia de la Cota 789 este unul dintre acele momente dramatice „Poiana lui Boboc, un mănunchi de gospodării ţărăneşti, era situată la poalele unui deal, în termeni topografici „Cota 789”, numărul corespunzând înălţimii în metri. Pe parcursul mai multor săptămâni din iulie şi august, înălţimea fusese capturată de trupele de elită ale Regimentului Württemberg. Se aşteptau ca acesta să fie locul de penetrare prin care armatele germane să poată în sfârşit pătrunde în Moldova. Când am sosit acolo, creasta golaşă tivită cu tranşee era pe punctul de a fi pierdută de Regimentul 9 Roşiori. Eu am primit ordin să mă alătur contraatacului şi, cu o extraordinară energie, ne-am luptat pe dealul abrupt, în praf, până în vârf, respingându-i pe nemţi. A fost doar o situaţie temporară, căci nemţii s-au pregătit să riposteze lansând un atac de artilerie împotriva noastră. Am fost la rândul nostru obligaţi să ne retragem în sat, cu nemţii pe urmele noastre. Ne-a venit în ajutor o unitate de infanterie şi am reluat ofensiva înainte ca inamicul să ajungă în sat. De cel puţin şase ori am atacat, înaintând pe versantul abrupt şi plin de praf până pe creastă, apoi ne-am retras până jos şi am urcat din nou.

Arşiţa era teribilă. Soldaţii noştri cucereau iar şi iar Cota 789, neştiind cum se va încheia acest „joc” de du-te vino. Un alt regiment de Vânători a fost trimis la nord de Coşna şi, printr-un asalt curajos, s-a luptat cu nemţii pe Dealul Cireşoaia, reuşind să-i respingă” („Călător fără hartă”. Memoriile lui Dimitri D. Dimăncescu, Bucureşti, 2017). Filmul realizat de către Nicholas Dimăncescu poate fim vizionat aici. https://www.youtube.com/watch…

În memorii, generalul Kurt von Morgen, aprecia: „Luptele din august au dovedit că românii deveniseră un adversar respectabil.(…) Rezistenţa inamicului, în special a românilor, a fost neobişnuit de îndârjită şi s-a exprimat prin 61 contraatacuri în cele 14 zile de luptă. În pofida unor apocaliptice canonade şi mari presiuni, nici cheia Oituzului nu a putut fi smulsă din mâinile apărătorilor. Iar ziarul „Times” relata: „Românii s-au bătut cu un eroism care e mai presus de orice laudă. (…) Această înfrângere este lovitura cea mai importantă pe care au primit-o germanii în orientul european”.