Cărți cu referire la Onești
ONEŞTI – „zâmbet cald pe harta ţării”
„Un popor care nu-şi cunoaşte istoria e ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii”, afirma cunoscutul erudit Nicolae Iorga. Iar parte integrantă a istoriei naţionale este şi memoria partajată a unei comunităţi, fiecare fărâmă de istorie locală în parte …; pentru că recuperarea trecutului istoric se poate face pornind de la istoria locală spre istoria naţională, de la cea regională spre cea universală. Îngemănare a istoricităţii spiritului şi experienţei individuale trăite, istoria şi identitatea unei comunităţi pot fi asumate la nivelul memoriei şi conştiinţei individuale tocmai prin empatia pe care o poartă cu sine evenimentul local şi documentul – purtătoare ale dovezilor că înaintaşii au fost aidoma celor care trăiesc acum, cu bucurii sau drame asemănătoare.
Documentele (monografii, articole din presa locală, fotografii, documente oficiale etc.) aflate în colecţiile bibliotecii noastre şi care descriu drumul sinuos pe care l-a parcurs Oneştiul de la sătuc la tânărul oraş industrial (redenumit Gheorghe Gheorghiu-Dej în perioada 1965 – 1996) au o forţă persuasivă ce conturează în mod desluşit ideea că în istoria noastră locală se aud, parcă, „trosnind paşii lui Dumnezeu”.
Iată cum descrie Alexandru Vlahuţă satul Oneşti în „România pitorească”: „Ne scoborâm pe valea Caşinului în satul Oneşti, veche aşezare de răzeşi, pe-un şes aşternut între dealuri, la răspântia celor mai sălbatice ape ce se prăbuşesc din munţii Bacăului. Aici soarbe Trotuşul, din dreapta, undele Oituzului şi ale Caşinului, din stânga, şioiul [şuvoiul] zbuciumat al Tazlăului şi, târându-le peste bolovani, le scoate la lunca, unde le primeşte, în patu-i larg şi nisipos Siretul – Dunărea Moldovii. Pe-aici trece linia ferată care, urcând în sus pe strâmtoarea Trotuşului, despică munţii şi răzbate-n Ardeal prin strunga de la Palanca.”
Atmosfera construirii oraşului modern ne este, însă, creionată de scriitoarea Domnica Gârneaţă astfel: „Am intrat în Oneşti. Ne-au întâmpinat câţiva castani tineri şi doi salcâmi bătrâni, care lăsaseră să cadă pe pământ o ploaie de frunze. Era un orăşel luminat cu zeci şi sute de lumini şi, ca şi pe şoseaua Borzeştiului, oraşul era în plină fierbere: tractoare, compresoare şi tot felul de maşini, pe care nu le cunoşteam, duduiau, sforăiau, suflau….”.
Oraşul modern a luat, astfel, naştere pe vatra vechiului sat în 1952, atunci când, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1635/1952 , s-a prevăzut ca în regiunea Bacău, raionul Târgu Ocna, să se construiască Grupul Industrial Borzeşti şi oraşul muncitoresc aferent, Oneşti (în 1956 primeşte oficial statutul de oraş). Zona industrială a fost construită la nord-est de fostul sat Borzeşti, devenit între timp cartier al noului oraş Oneşti, între calea ferată şi râul Trotuş, suprafaţa ei depăşind-o pe cea a celorlalte zone ale oraşului. Ca urmare a acestei Hotărâri, din anul 1952, încep să se construiască şi coloniile pentru muncitorii constructori şi s-au săpat temeliile primelor blocuri (pe şantierele oraşului şi pe cele ale unităţilor industriale au lucrat şi deţinuţi de drept comun dar şi deţinuţi politici).
Platforma industrială Borzeşti s-a numărat printre cele mai mari platforme industriale din ţară (fabrici cu profil chimic, petrochimic şi energetic). În anul 1953 a început construirea Termocentralei Borzeşti, pe platoul din dreapta râului Trotuş. Ulterior, în anul 1956, s-a construit combinatul chimic de pe platforma industrială, specializat în produse clorosodice şi fitofarmaceutice.
Construirea şi punerea în funcţiune a Rafinăriei nr. 10 Oneşti (cu o instalaţie de distilare atmosferică şi în vid şi o staţie de desalinare electrică a ţiţeiului), în perioada 1955-1956, a făcut obiectul romanului „Martor în constelaţii”, Ion Ruse realizând totodată şi o descriere fidelă a împrejurimilor Oneştiului (în roman figurând cu numele Şireni). Câţiva ani mai târziu se construieşte Combinatul de Cauciuc Sintetic, devenit ulterior singurul producător de cauciuc sintetic din România şi din sud-estul Europei, responsabil de producerea câtorva zeci de produse chimice, dintre care cele mai importante fiind: cauciuc sintetic, fenol, acetonă, polistiren etc.
Satul românesc tradiţional a suferit uriaşe transformări atât din punct de vedere material (construcţii, drumuri, curent electric, autobuze etc.) cât şi din punct de vedere spiritual prin pierderea legăturii ancestrale a ţăranilor cu pământul.
Trecerea de la baracă la apartament n-a fost doar o simplă schimbare de decor, ci a reprezentat un pas important în înrădăcinarea celor care veniseră să muncească pe şantierul oraşului, dobândind astfel statutul de oneşteni (unii dintre ei păstrând şi acum nostalgia locurilor natale şi nutrind un gând secret, permanent amânat, al reîntoarcerii la locurile de baştină).
În noiembrie 1961 au început lucrările la Complexul spitalicesc, în data de 30 septembrie 1962 a fost dată în folosinţă Centrala telefonică automată, pe 14 decembrie 1962 au început lucrările la primul bloc experimental ce s-a înălţat din elemente spaţiale, după o metodă concepută de câţiva ingineri oneşteni… Şi seria informaţiilor oferite poate continua, însă nu dorim să vă răpim plăcerea de a descoperi sau de a vă reaminti dumneavoastră înşivă alte informaţii despre un oraş binecuvântat de Dumnezeu şi sfinţit, prin acţiunile lor, de către oameni.
Demersul de recuperare a culturii şi civilizaţiei locale şi integrare a acestora în istorie este o acţiune începută de ceva timp de către biblioteca noastră dar şi de alţi oneşteni, oamenii Prezentului asumându-şi responsabilităţi memoriale, dar şi memorabile. Amintim aici eforturile istoricilor Victor Marinovici, Nicolae Irimia, Victor Ciochină, Corneliu Stoica, Rozalia şi Teodor Verde, Gh. T. Mocanu, Ioan Vasiliu, ca şi noile contribuţii semnate Bogdan Florin Romandaş, Vasile Jenică Apostol, Vilică Munteanu.
Iată şi câteva recomandări de documente referitoare la Oneşti care se găsesc în colecţiile bibliotecii noastre:
BÎRLĂDEANU, Victor „Pe meleaguri trotuşene”, Bucureşti: Editura Meridiane, 1969
GÂRNEAŢĂ, Domnica „Inel, inel de aur”, Bucureşti: Editura Albatros, 1982
GÂRNEAŢĂ, Domnica „Pe drum de seară”, Galaţi: Editura Porto-Franco, 1992
GÂRNEAŢĂ, Domnica „Tributul”, Bucureşti: Editura Gemina, 1994
MISSIR, Ioan „Doi ani de muncă” Bucureşti: Editura Cartea Românească, 1920
PREDA, Marin „Intrusul”, Bucureşti: Editura Curtea Veche, 2011 (acţiunea romanului este inspirată de evenimente, locuri şi oamenii din oraş şi de pe platforma industrială, studiate de către autor în vizita sa la Oneşti în anul 1962)
ROMANDAŞ, Bogdan Florin; APOSTOL, Vasile Jenică; MUNTEANU, Vilică „O istorie a Oneştiului: Restituiri (1458 – 1921)”, Oneşti: Editura Magic Print, 2018
RUSE, Ion „Martor în constelaţii”, Bucureşti: Editura Gama, 2002
ŞANDRU, Ioan; AUR, Nicu I.; TOMA, Constantin V. „Oraşele trotuşene: studiu de geografie umană”, vol. 2, Bacău: Comitetul de Cultură al judeţului Bacău, 1989
VERDE, Rozalia; VERDE, Teodor „Monografia municipiului Oneşti – în date şi evenimente”, Oneşti: editura Magic Print, 2003
VLAHUŢĂ, Alexandru „România pitorească”, Bucureşti: Editura Ion Creangă, 1985
Colecţiile periodicelor: „Oneştiul nou”, „Chimistul”, „Cauciucul”, „Petrochimistul”
„Din elemente spaţiale: [un nou bloc se va construi în Oneşti, după o nouă metodă concepută de un grup de ingineri oneşteni]”. În: Oneştiul nou, nr. 146 (167), 4 octombrie 1962, p. 3
„Primul bloc din elemente spaţiale : [în ziua de 14 decembrie 1962, constructorii oneşteni au început lucrările la primul bloc experimental din elemente spaţiale, bloc amplasat în cvartalul 3]”. În: Oneştiul nou, nr. 157 (178), 20 decembrie 1962, p. 4
ISTRATE, Vasile „[File de carnet] Oneşti – trecut, prezent şi perspectivă”. În: Oneştiul nou, nr. 158 (179), 29 decembrie 1962, p. 2, 4
IZBĂŞESCU, Gheorghe „[Încă un obiectiv social-cultural construit în oraşul nostru] Centrală telefonică automată”. În: Oneştiul nou, nr. 138 (159), 9 august 1962, p. 4
IZBĂŞESCU, Gheorghe „[Vă prezentăm:] Complexul spitalicesc din oraşul nostru şi pe cei ce-l construiesc”. În: Oneştiul nou, nr. 136 (157), 26 iulie 1962, p. 1, 4
