Image Alt

Știți de ce biblioteca noastră poartă numele lui Radu Rosetti?

Știți de ce biblioteca noastră poartă numele lui Radu Rosetti?

Identitatea unei instituții derivă nu doar din faptele sale ci mai ales din numele pe care îl poartă.

Astfel, cum biblioteca noastră nu avea un nume, în 1995, oamenii Bibliotecii au simțit că este momentul alegerii.

Din pleiada marilor personalități care au trăit pe meleagurile noastre, numele lui Radu Rosetti s-a impus aproape de la sine. Fapte concrete precum copilăria și tinerețea petrecută la Căiuți, satul Pralea, la moșia părinților săi situată în apropiere de Onești (Logofătul Răducanu Rosetti și Aglae Ghica-Rosetti, fiica Domnitorului Ghica), calitatea de autor a numeroase studii de istorie, genealogie și istorie socială, pagini de literatură și memorialistică au fost motive suficiente și solide pentru a decide ca biblioteca noastră să-i poarte numele în semn de recunoștință pentru contribuția sa la valorile culturii noastre naționale.

Dacă dorești să afli mai multe despre familia Rosetteștilor și vrei să faci o cercetare referitoare la trecutul cultural al zonei, biblioteca Municipală „Radu Rosetti” îți poate pune la dispoziție documente valoroase: fotografii de epocă, reviste ale secolului trecut, lucrări ale lui Radu Rosetti și ale fiului acestuia, Generalul Radu R. Rosetti dar și documente legate de viața lor personală.

Legătura strânsă pe care biblioteca o are cu descendenții familiei Rosetti a întregit colecția familiei Rosetti cu documente importante, un plus de cunoaștere și valoare pentru instituția noastră. Acestor documente li s-au adăugat două tablouri reprezentând portretul lui Radu Rosetti și sigla bibliotecii noastre, ambele realizate în mozaic cu faianță de către artistul Eduard Coman care cu generozitate le-a donat instituției noastre.

Acesta este doar un mic rezumat al poveștii numelui pe care biblioteca noastră îl are.

Dacă doriți să aflați mai multe informații despre patronul nostru spiritual, vă așteptăm la bibliotecă cu o gamă diversă de documente interesante pe acest subiect.

Până la o nouă întâlnire cu rubrica „Știați că…?” , rămâneți sănătoși și curioși să descoperiți lumea și tainele ei.

Vă invităm să dați like și paginii noastre de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Program cu publicul Sediul central: Secțiile de împrumut și salile de lectură: Luni-Vineri – 9-17 Secția de Internet: Luni-Vineri: 8-16 Ludoteca: Luni-Vineri: 10-17 Sâmbăta și Duminica: Închis Filiala „Cosânzeana”: Luni-Vineri: 8-16 Sâmbăta și Duminica: Închis

Sediul central: B-dul Oituz 13A - Onești
Filiala Cosânzeana: B-dul Republicii 43 - Onești
(Parterul Școlii Gimnaziale George Călinescu, Corp B)

Telefoane:
Secretariat 0234 312202
Director 0234 324099
Filiala Cosânzeana 0234 317327

Persoane de contact
Ionuț Tenie - Director
Doina Bruma - Șef serviciu Relatii cu publicul, catalogare documente